Noul Spital de Psihiatrie de la Căpâlnaş a fost finalizat; proiectul a costat 25 de milioane de lei

Noul Spital de Psihiatrie din Căpâlnaş a fost finalizat, după o investiţie de 25 de milioane de lei, iar în perioada imediat următoare va fi dat în funcţiune, a anunţat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Iustin Cionca.

„Consiliul Judeţean Arad a finalizat construirea noului Spital de Psihiatrie, la Căpâlnaş. Este al doilea spital construit de la zero de Consiliul Judeţean, după Spitalul TBC, care în perioada pandemiei a fost singurul spital nou din România unde au fost trataţi pacienţii cu COVID-19. În această vară urmează mutarea pacienţilor în saloanele noi. Şi mobilierul este nou, la fel şi dotările bucătăriei. Noul spital are demisol, parter şi etaj, în suprafaţă totală de 5385 metri pătraţi. Are 75 de locuri pentru pacienţi, curte destinată activităţilor recreative, va asigura asistenţă şi îngrijire medicală permanentă, programe de terapie ocupaţională. Vom inaugura oficial noul spital în viitorul apropiat”, a transmis Iustin Cionca, pe pagina sa de Facebook.

Lucrările au început în 2019, iar finanţarea a fost asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi de la bugetul judeţean.

În prezent, Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş funcţionează într-un imobil construit între 1876-1879, respectiv Castelul Mocioni-Teleki, numele primilor proprietari, o familie nobiliară. Clădirea a primit funcţiunea de spital abia în 1979, iar pentru ocuparea imobilului se plăteşte chirie. 

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *