O ambulanță care transporta o femeie însărcinată s-a răsturnat în urma unui accident
O ambulanță care transporta o femeie însărcinată la spital s-a răturnat, duminică dimineața, în București, în urma unui accident. Pacienta nu a fost rănită și este dusă la spitalul Universitar. Accidentul a avut loc pe Drumul Sării, la intersecție cu…
Pacienţii de la cel mai mare spital din Sibiu au aflat azi dimineață că firma de catering nu le mai aduce mâncare începând de la prânz
Pacienţii internaţi în cel mai mare spital public din judeţul Sibiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), vor primi hrană, începând de sâmbătă, de la un alt furnizor, după ce firma care a câştigat licitaţia a notificat spitalul de dimineaţă,…
Din cauza înţepăturilor de căpuşe, 41 de persoane s-au prezentat la spital de la începutul anului
Un număr de 41 de persoane din judeţul Olt, care au fost înţepate de căpuşe în primele patru luni ale acestui an, s-au prezentat la spital pentru a primi asistenţă medicală, a informat Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt, într-un…
Pedeapsă redusă la jumătate pentru fostul primar din Piteşti Tudor Pendiuc
Fostul primar al municipiului Piteşti Tudor Pendiuc a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu…
O elevă de 18 ani s-a sinucis după o ceartă cu iubitul
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă în cazul unei eleve în vârstă de 18 ani din comuna Mărăcineni, care a fost găsită decedată la domiciliu, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău Potrivit unor surse judiciare,…
Preşedintele Iohannis participă la festivităţile prilejuite de încoronarea Regelui Charles al III-lea
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, vineri şi sâmbătă, la Londra, la festivităţile prilejuite de încoronarea Regelui Charles al III-lea şi a Reginei Camilla. Vineri, şeful statului va participa la recepţia oferită de Regele Charles al III-lea şefilor de delegaţii la…
Noul Spital de Psihiatrie de la Căpâlnaş a fost finalizat; proiectul a costat 25 de milioane de lei
Noul Spital de Psihiatrie din Căpâlnaş a fost finalizat, după o investiţie de 25 de milioane de lei, iar în perioada imediat următoare va fi dat în funcţiune, a anunţat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Iustin Cionca. „Consiliul Judeţean…
Guvernul a aprobat calendarul de semnare a contractelor de finanţare pentru 27 de spitale; ghidurile, publicate până pe 15 mai
Guvernul a aprobat calendarul procedurilor de semnare, până la finele anului, a contractelor de finanţare pentru 27 de unităţi spitaliceşti, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. „Guvernul a aprobat memorandumul prin care a fost stabilit calendarul…
Numărul persoanelor cu diabet zaharat în creştere în judeţul Ialomiţa cu peste 800 de cazuri într-un singur an
Numărul persoanelor cu diabet zaharat din judeţul Ialomiţa a crescut cu peste 800 de cazuri în 2022, comparativ cu 2021, potrivit unei informări a Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Ialomiţa. În 2022, la nivelul judeţului Ialomiţa, au fost înregistrate…
Medicul Tudor Ciuhodaru spune că de 1 Mai se dă startul la ”patologia de iarbă verde”
Medicul Tudor Ciuhodaru, de la Spitalul de Urgenţă ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi, afirmă că de 1 Mai se dă startul la ”patologia de iarbă verde” şi menţionează că din experienţa anilor trecuţi sute de persoane vor avea nevoie de îngrijiri…