Spitalul Judeţean Deva a finalizat reparaţiile capitale; valoarea lucrărilor depăşeşte 100 de milioane lei
Lucrările de reparaţii capitale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva s-au încheiat, acestea fiind realizate în baza unei finanţări de peste 100 de milioane de lei, asigurată de Ministerul Sănătăţii.
Recepţia lucrărilor, care au început în anul 2009, a avut loc joi, în prezenţa autorităţilor judeţene şi a colectivului medical al spitalului, acestea apreciind că SJU Deva a devenit una dintre cele mai moderne unităţi spitaliceşti din zona de vest a ţării.
„Este proiectul din domeniul sănătăţii cu cea mai mare alocare de fonduri în judeţul Hunedoara, de-a lungul anilor fiind executate ample lucrări de reparaţii, reabilitări, extinderi de spaţii şi chiar construcţii noi. Au fost modernizate toate secţiile spitalului, blocul alimentar, spălătoria şi spaţiile administrative. (…) Astăzi, după 14 ani, SJU Deva este transformat complet, iar standardele oferite pacienţilor rivalizează cu marile clinici universitare din ţară şi din Europa”, se precizează într-un comunicat al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, remis AGERPRES.
Potrivit autorităţilor, una dintre cele mai frumoase secţii a spitalului este cea de Pediatrie, care este nouă, în totalitate, decizia unei asemenea construcţii fiind luată în anul 2016, în contextul în care fosta secţie era găzduită într-o clădire veche de peste 100 de ani.
„Am realizat această secţie nouă (…), cu extinderi, cu mobilier nou, cu tot ceea ce vedeţi aici pentru ca micuţii pacienţi să nu simtă povara tratamentelor. Tot mobilierul este nou şi cred că aşa este normal să fie într-o secţie nouă de pediatrie”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
Pereţii secţiei de Pediatrie a SJU Deva au fost acoperiţi cu desene realizate de un grup de elevi ai Liceului de Artă „Sigismund Toduţă” din Deva, făcând astfel spaţiile mult mai primitoare.
Între secţiile spitalului finalizate recent se numără şi Cardiologia unde, pe lângă lucrările prevăzute în programul de reparaţii capitale, CJ Hunedoara a investit aproape 1 milion de lei în amenajarea unei unităţi de supraveghere şi tratament al pacienţilor cardiaci critici, echivalentul unei secţii de terapie intensivă. Secţia a fost dotată cu un angiograf de ultimă generaţie.
„Îi transmit mulţumiri domnului ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, pentru sprijinul deosebit pe care l-a manifestat faţă de programul de reparaţii capitale, pentru fondurile alocate, pentru sprijinul constant şi substanţial şi pentru dotările primite. Nimeni nu credea că vom obţine un angiograf de cea mai înaltă performanţă, cum nimeni nu credea că vom avea aparat RMN la Deva. Iată că se poate!”, a adăugat preşedintele CJ Hunedoara.
Chiar dacă lucrările de reparaţii capitale au fost finalizate, CJ Hunedoara derulează în cadrul spitalului încă două proiecte finanţate din fonduri europene. Unul vizează extinderea şi modernizarea UPU, lucrările fiind în grafic, iar al doilea modernizarea Laboratorului de Radiologie.
Anul trecut a fost dat în folosinţă un spaţiu nou pentru activitatea de primiri urgenţe, care va fi utilizat pe durata execuţiei lucrărilor de extindere a actualei UPU. Ulterior, acest spaţiu va fi transformat în secţie de spitalizare de zi.
Totodată, din fondurile proprii ale CJ Hunedoara va mai fi amenajat un spaţiu administrativ destinat activităţii conducerii SJU Deva şi va fi pregătită o nouă sală pentru intervenţii chirurgicale.
De asemenea, CJ Hunedoara intenţionează să amenajeze o secţie de Radioterapie pentru tratamentul pacienţilor bolnavi de cancer.
Pe lista investiţiilor se mai înscriu un spaţiu de socializare şi un parc în incinta SJU Deva.