Incendiu devastator în Huși. Clădire de patrimoniu, care l-a găzduit și pe poetul Mihai Eminescu, distrusă

Zeci de pompieri au intervenit luni, începând cu ora 3.20, la stingerea unui incendiu izbucnit la fosta Casa Monastireanu, acutalul restaurant Podgoriile Hușilor, din centrul municipiului Huși. Clădirea este una de patrimoniu național iar recent participase la o licitație pentru a deveni sediu provizoriu pentru judecătoria și parchetul din localitate.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, la fața locului au intervenit 37 de pompieri cu șapte autospeciale de stingere cu apă si spumă.

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul era oarecum într-o fază de regresie, însă s-a produs fenomenul de backdraft (din cauza lipsei de oxigen, arderea a fost încetinită în fază gazoasă, vaporii de combustie nearși, particulele de fum și vaporii intermediari de combustie în fază gazoasă au rămas la o temperatură mai fierbinte decât temperatura de autoaprindere a amestecului de combustibil, iar în momentul realimentării cu oxigen din aer, arderea a repornit extrem de rapid și violent, deoarece gazele erau încălzite de combustie și s-au extins cu repeziciune din cauza temperaturii în creștere accentuată), astfel că incendiul s-a dezvoltat extrem de violent”, au precizat oficialii ISU Vaslui.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifestatpe o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați, la parter, acolo unde se afla restaurantul, la mansardă- unde se găseau câteva birouri și era depozitate documente, precum și la o terasă acoperită. După circa patru ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat, nefiind înregistrate victime. Au ars aproximativ 750 metri pătrați din imobil, precum și 50 metri pătrați din acoperișul terase.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului urmează a fi stabilită de pompieri. Un simbol pentru hușeni Casa Monastireanu, unde în prezent funcționa Restaurantul Podgoriile Hușilor, este o clădire emblematică pentru hușeni. Istoricii menționează că aici a fost găzduit și poetul Mihai Eminescu când era revizor școlar la Vaslui.

Un simbol pentru hușeni

Casa Monastireanu, unde în prezent funcționa Restaurantul Podgoriile Hușilor, este o clădire emblematică pentru hușeni. Istoricii menționează că aici a fost găzduit și poetul Mihai Eminescu când era revizor școlar la Vaslui. Recent, societatea care administrează restaurantul a participat la licitația organizată de Tribunalul Vaslui pentru închirierea spațiului Judecătoriei Huși. Clădirea în care funcționează instanța și parchetul urmează să intre în proces de reabilitare. Pe 11 octombrie, Tribunalul Vaslui a anunțat anularea procedurii de achiziție la care participase societatea ce deține restaurantul Hușilo. 

Recent, societatea care administrează restaurantul a participat la licitația organizată de Tribunalul Vaslui pentru închirierea spațiului Judecătoriei Huși. Clădirea în care funcționează instanța și parchetul urmează să intre în proces de reabilitare. Pe 11 octombrie, Tribunalul Vaslui a anunțat anularea procedurii de achiziție la care participase societatea ce deține restaurantul Hușilo. 
Citeşte întreaga ştire: Incendiu devastator în Huși. Clădire de patrimoniu, care l-a găzduit și pe poetul Mihai Eminescu, distrusă | VIDEO

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *