Anchetă la Poliția Constanța, după ce un șofer care a făcut accident nu a fost testat pentru alcool și droguri. Ce s-a aflat ulterior

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că sunt făcute verificări după ce un şofer care a intrat cu maşina într-un gard, în Techirghiol, nu a fost testat cu aparatele etilotest şi drugtest de către poliţiştii prezenţi la faţa locului. Ulterior, el a fost testat pentru consum de alcool şi consum de droguri şi a ieşit pozitiv la substanţele psihoactive, urmând să îi fie recoltate probe de sânge pentru stabilirea cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Techirghiol au fost sesizaţi duminică dimineaţa, cu privire la faptul că pe DN 38 s-a produs un eveniment rutier după ce o maşină a lovit gardul unui imobil. 

„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime omeneşti, ci doar cu pagube materiale. În aceste condiţii, conducătorul auto nu a fost testat cu aparatul etilotest şi cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. În cauză vor fi efectuate verificări prin Biroul Control Intern al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, privind modul de exercitare al serviciului, faţă de poliţiştii care au fost la faţa locului”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa, potrivit News.ro. 

Ei au menţionat că acest caz a fost preluat de Serviciul Rutier, iar şoferul a fost condus la sediu. 

„Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana urmând a fi  condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în această cauză.

Potrivit anchetatorilor, șoferul a pierdut controlul volanului, s-ar fi răsturnat și s-a oprit în gardul unei case din localitatea Techirghiol. Poliţiştii sosiţi la locul accidentului nu l-au testat pentru consum de droguri sau alcool şi l-au lăsat să plece.

Abia după ce au văzut imaginile filmate de martori, alți polițiști l-au chemat la secţie pentru a-l testa.

Bărbatul a ieşit pozitiv la droguri şi a fost condus la spital pentru prelevare de probe biologice.

Incidentul vine la jumătate de an după cazul Vlad Pascu. Tânărul a fost oprit de polițiști de două ori înainte de a produce accidentul mortal din 2 Mai, dar a fost lăsat să plece de fiecare dată pentru că poliția din localitate nu i-a făcut și testul pentru droguri, ci doar pentru alcool.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *