459.000 de elevi şi preşcolari vor beneficia de programul ”Masă sănătoasă”, în valoare totală de un miliard de lei

Executivul a aprobat în şedinţa de miercuri hotărârea în baza căreia va fi alocat un miliard de lei pentru programul naţional „Masă sănătoasă”, de care vor beneficia 459.000 de elevi din 1.223 de unităţi şcolare.

„Prin hotărâre, Guvernul a alocat finanţarea programului naţional „Masă sănătoasă” în 1.223 de unităţi şcolare din toată ţara. Aproximativ 459.000 de elevi şi preşcolari vor beneficia în acest an de o masă caldă sau de un pachet alimentar în fiecare zi de curs, în limita valorii de 15 lei. Suma totală, în acest an, pentru programul „Masă sănătoasă” este de peste un miliard de lei, asigurată de la bugetul de stat. Lista integrală a unităţilor şcolare în care copiii vor beneficia de acest program va fi disponibilă în scurt timp pe site-ul Ministerului Educaţiei”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei Executivului.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că programul „Masă sănătoasă” va ajuta copiii din sute de mii de familii, având efect şi în reducerea abandonului şcolar.

„Peste 450.000 de copii vor primi masă caldă sau un pachet alimentar în fiecare zi de curs. Suma totală alocată în 2024 este de peste un miliard de lei. Această măsură nu doar că ajută copiii din sute de mii de familii, dar are ca efect direct şi reducerea abandonului şcolar”, a spus Marcel Ciolacu, în debutul şedinţei de Guvern. 

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *