Botoşani: Prim-vicepreşedintele filialei PNL, Verginel Gireadă, demisionează din funcţie

Prim-vicepreşedintele filialei teritoriale Botoşani a Partidului Naţional Liberal (PNL), fostul deputat Dumitru Verginel Gireadă, a demisionat, marţi, din funcţie.

Gireadă, care este şi primar al comunei Mihai Eminescu, este nemulţumit de faptul că omul de afaceri Valeriu Iftime a fost împuternicit cu puteri depline în cadrul filialei PNL.

„Având în vedere situaţia prezentată în ultimele zile în spaţiul public precum că Partidul Naţional Liberal Botoşani trebuie să fie refăcut, în sensul că trebuie aduşi oameni noi care ar fi capabili, dar care, în realitate, ei nu ştiu nimic despre politică, administraţie publică şi nevoile comunităţilor, şi nu au un plan concret de pus in aplicare, ci doar speră că vor schimba ceva şi că pentru asta ar fi bine sa obţină un post de parlamentar ca să înveţe cine semnează actele pe acolo”, a scris primarul pe contul său de Facebook.

Omul de afaceri Valeriu Iftime şi-a depus, vineri, adeziunea la Partidul Naţional Liberal (PNL) şi a anunţat că va conduce filiala din Botoşani, alături de preşedintele actual al organizaţiei locale, deputatul Costel Şoptică.

Iftime a declarat, într-o conferinţă de presă, că, în urma unor discuţii avute, joi, cu conducerea centrală a PNL, a primit „o putere mare în partid”, însă fără a fi numit preşedinte al filialei.

„Din discuţiile pe care le-am avut la nivel central, sigur că există o intenţie de a veni în partid pe funcţia de preşedinte, numai că funcţia de preşedinte se ia prin vot sau prin decizie pe care o ia Bucureştiul. Nu cred că în momentul ăsta cea mai bună soluţie este să decapităm şi să facem tot felul de acţiuni războinice. Eu cred în unitate. Eu nu ştiu partidul, nu ştiu oamenii. Eu vin cu un capital de imagine. Cred că mi-am făcut treaba bine pe unde am fost, oamenii să aibă încredere în mine. În momentul ăsta am o putere mare în PNL, dar nu am o funcţie decidentă. E o chestie de statut”, a declarat, vineri, omul de afaceri.

La rândul său, liderul judeţean al PNL, Costel Şoptică, admite că filiala se află într-o situaţie fără precedent şi că deciziile vor fi luate împreună cu Valeriu Iftime.

„Suntem în situaţia de a lua orice decizie împreună. Eu mă voi consulta cu dumnealui, dumnealui cu mine”, a afirmat preşedintele filialei, care a subliniat că poate fi luată în calcul o rocadă la conducerea PNL Botoşani.

Şoptică a precizat că s-a convenit ca fostul primar Cătălin Flutur să fie candidatul PNL la Primăria Botoşani, în timp ce actualul prefect Sorin Cornilă va candida la preşedinţia Consiliului Judeţean. 

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *