Paracetamolul ar putea dispărea din farmacii: Ce se ascunde în spatele acestei schimbări?

Producătorii de medicamente generice din România avertizează că românii ar putea pierde accesul la medicamente esențiale precum Paracetamol și Metformin, în lipsa unor măsuri rapide de reformare a legislației.

Producătorii subliniază că obstacolele administrative și legislative actuale afectează disponibilitatea acestor tratamente, care sunt nu doar accesibile, dar și esențiale pentru pacienții din România, în special pentru cei care suferă de diabet. 

Fără o intervenție adecvată din partea Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Agenției Naționale a Medicamentului, pacienții riscă să plătească mai mult pentru medicamente de bază sau să fie privați complet de ele.

Simona Cocoș, președintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), a făcut apel la autorități să simplifice accesul pacienților la medicamente generice și biosimilare. 

Aceasta susține că eliminarea barierelor actuale ar permite o utilizare mai eficientă a fondurilor publice, într-un context în care bugetul alocat pentru compensarea medicamentelor este insuficient pentru a acoperi toate necesitățile. 

Birocraţia nu poate justifica pierderi de vieţi sau de resurse financiare. Solicităm autorităţilor competente, Ministerul Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului, să ia măsuri pentru a modifica legislaţia, astfel încât pacienţii să aibă acces mai rapid la medicamentele generice şi biosimilare. În acest fel, resursele financiare existente vor putea fi utilizate mai eficient pentru a trata un număr cât mai mare de pacienţi. Într-un moment în care sănătatea publică este o prioritate şi în care bugetul pentru compensarea medicamentelor nu este suficient, optimizarea bugetelor prin facilitarea accesului pacienţilor la medicamente cu preţuri mai mici este o măsură necesară şi urgentă, a declarat Simona Cocoş, preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România – APMGR, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

O soluție propusă este facilitarea accesului la medicamente mai ieftine, ceea ce ar putea permite un număr mai mare de pacienți să beneficieze de tratament.

APMGR avertizează și că o nouă directivă europeană privind tratarea apelor urbane reziduale, care introduce taxe suplimentare pentru producători, ar putea avea consecințe grave asupra industriei farmaceutice locale. 

Această directivă ar putea pune presiune financiară pe fabricile de medicamente generice din România, afectând capacitatea lor de a produce și furniza medicamente esențiale la prețuri accesibile. 

Cum prețurile sunt strict reglementate de stat, producătorii nu au opțiunea de a le ajusta pentru a acoperi noile costuri, ceea ce amenință aprovizionarea cu medicamente de bază precum Paracetamolul și Metforminul.

Sursa: romanialibera.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *