O femeie care făcea școala de șoferi a lovit două persoane după ce a fost lăsată singură în mașină de instructorul auto
Două persoane au fost lovite cu mașina de o femeie de 42 de ani care făcea cursuri de conducere auto, însă care fusese lăsată singură în autoturism pentru câteva momente de către instructorul auto, scrie presa locală.
Accidentul s-a produs la data de 15 ianuarie și a fost filmat de camera de bord a mașinii de școală.
În imagini se vede cum mașina de școală, cu femeia de 42 de ani la volan și instructorul auto în dreapta se află în mișcare, însă ajunge în dreptul unei mașini aflate perpendicular pe șosea, care este împinsă de un bărbat, în ajutorul căruia vine ulterior o tânără.
Instructorul îi cere cursantei să îi predea controlul mașinii, apoi se apropie ușor. Ulterior, coboară din mașină. Autovehiculul cel mai probabil este prevăzut cu cutie de viteze automată, astfel, mașina începe să se pună ușor în mișcare, iar instructorul este auzit spunându-i cursantei să pună frână. În acel moment, femeia aflată la volan apasă calcă accelerația în loc de frână, lovind mașina din fața ei și cele două persoane din preajma ei. Oprește apoi și începe să plângă. Instructorul vine din urmă și îi spune că i-a cerut să pună frână.
Tânara de 20 de ani lovită a fost transportată la spital, iar polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
„Polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Munteniei, din Timișoara, a avut loc un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că un autoturism destinat școlarizării în vederea obținerii permisului de conducere, la volanul căruia se afla o femeie de 42 de ani, a accidentat o altă femeie, de 20 de ani, aflată pe partea carosabil, care ar fi încercat să își mute autoturismul defectat, ulterior lovind un alt autoturism ce se afla parcat. Femeia de 42 de ani era însoțită de un bărbat, de 35 de ani, în calitate de instructor auto, dar în acel moment acesta a coborât din autoturism pentru a o ajuta pe tânără să scoată autoturismul în afara părții carosabile. În urma impactului a rezultat rănirea femeii de 20 de ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, au transmis pentru Opiniatimisoarei.ro reprezentantii IPJ Timis.