Dominic Fritz şi-a lansat candidatura pentru un nou mandat de primar
Primarul în exerciţiu al municipiului Timişoara, Dominic Fritz, şi-a lansat candidatura pentru un nou mandat, marţi seara, la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara.
Preşedintele USR Timiş este susţinut în această cursă de Alianţa Dreapta Unită, din care mai fac parte PMP şi Forţa Dreptei.
„Suntem astăzi, aici, pentru că trebuie să apărăm proiectul nostru, să apărăm drumul european, de modernizare, pe care a pornit Timişoara în ultimii patru ani. Acest proiect a primit o nouă miză odată cu comasarea celor două partide mari (PSD şi PNL, n.r.). Miza este să apărăm democraţia însăşi în România, în Timiş şi în Timişoara. Ei au foarte mult de pierdut în acest an şi de aceea au început deja maşinăria de atac. Unele vor fi legitime, într-o oarecare măsură, altele vor fi sub centură la adresa mea, a colegilor mei din Alianţă”, a declarat Dominic Fritz.
El a punctat câteva dintre „investiţiile record” pe care le-a înregistrat administraţia sa, anul trecut, în care au fost bugetate proiecte de 635 de milioane de lei.
„Anul trecut am avut investiţii record, de 635 de milioane de lei. Am investit într-un an cât a investit Nicolae Robu în şase ani. (…) Este şi un sâmbure de adevăr (în sloganurile lui Nicolae Robu, n.r.) potrivit cărora ‘Dominic nu a făcut nimic’. Nu am făcut nimic ilegal, nimic imoral, nu am trucat concursurile, nu am închis ochii”, a adăugat Fritz.
Candidatul Alianţei Dreapta Unită la Primăria Timişoarei a susţinut că lucrurile pe care le-a făcut în ultimii patru ani au însemnat o pierdere mare de bani şi de putere pentru adversarii săi politici.
El a îndemnat la vigilenţă şi mobilizare, pentru a împiedica revenirea în funcţia de primar a lui Nicolae Robu şi a echipei sale.
Dominic Fritz şi-a prezentat şi proiectele pentru următorii patru ani, prioritare fiind investiţiile în infrastructura de mobilitate, în cea de sănătate, socială, educaţională şi culturală.
Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat că îl susţine pe Dominic Fritz pentru un nou mandat ca primar al Timişoarei, ca garanţie că primăria va aparţine fiecărui timişorean.
„Atâta timp cât Dominic Fritz va fi la Primăria Municipiului Timişoara, Primăria va fi a fiecărui timişorean. Nicolae Robu nu este candidatul liberal, ci este candidatul PSD, al celor care nu vor o primărie pentru timişoreni. Liberalii votează cu Dominic Fritz”, a spus Ludovic Orban.
Fostul preşedinte al PNL Timiş Alin Nica, susţinut acum de Alianţa Dreapta Unită pentru un nou mandat la şefia Consiliului Judeţean Timiş, a afirmat că PNL a fost acaparat în momentul de faţă de PSD, în întreaga ţară.
„Mai mare pericol va fi ca PSD să pună mâna pe Timişoara şi pe Timiş. (…) Timişorenii şi timişenii nu vor mai avea acest spirit liber. PNL şi PSD s-au aliat ca să ia Timişoara ca pe un trofeu şi pe care să-l prezinte ca pe o bază pentru o candidatură comună la prezidenţiale. Avem câteva lucruri pe care ne bazăm: avem primarul Timişoarei, Dominic Fritz, avem preşedintele Consiliului Judeţean, două bastioane, încă, ale celor care aleg libertatea de exprimare, care gândesc european, care vor o Timişoara liberă şi deschisă, un judeţ Timiş prosper. În cei patru ani, Dominic Fritz a schimbat multe în Timişoara: recuperarea unei mari părţi de patrimoniu al oraşului, digitalizarea, alături de deschiderea faţă de mediul privat, toate acestea sunt fundamentul unei dezvoltări curate a judeţului. PSD nu s-a schimbat, pericolul este acolo, indiferent de generaţii”, a detaliat Alin Nica.