De la ce a pornit protestul ilegal al extremiştilor AUR de la Parlament. Au înţeles greşit un proiect şi au crezut că statul vrea să despartă copiii de familii
Jandarmeria Română a anunțat că protestul AUR este ilegal, dar cu toate acestea, manifestanții refuză să plece. Spiritele s-au încins dimineaţă, nu doar în exteriorul Palatului Parlamentului, ci şi la tribună.
Un proiect de lege îi nemulţumeşte pe manifestanţii din faţa Parlamentului, referitor la măsurile de prevenire a separării copilului de familie. Un proiect de lege care a fost înţeles greşit, un fake news, spun unii, răstălmăcit. Aşadar oamenii s-au adunat să protesteze, înţelegând că vor fi despărţiţi copiii de familiile acestora.
Oamenii spun că nu vor pleca până când nu vor avea informaţii din interior că acest proiect nu a fost votat. Sunt strigate rând pe rând nemulţumirile celor strânşi în faţa sediului Camerei Deputaţilor , iar din când în când cineva mai iese din clădire dându-le informaţii despre agenda zilei.
A fost o dimineaţă tensionată, în care situaţia a escaladat. Unul dintre parlamentarii AUR a declarat chiar: „Aveţi noroc că şi-au lăsat cuţitele acasă”.
Ce spune Jandarmeria
În timpul protestului, manifestanţii AUR au strigat: ”Nu cedăm, copiii îi apărăm, Ruşine, ruşine să vă fie, Nu vrem să fim conduşi de hoţi. ”E dreptul nostru de a protesta, îl exercităm, în momentul în care vedem legi nedrepte şi nu le putem opri, protestăm”, a afirmat Simion. Liderul AUR a fost îndepărtat de un jandarm, în momentul în care s-a urcat pe gardul Parlamentului.
”În legătură cu manifestaţiile aflate în desfăşurare la Palatul Parlamentului, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti face următoarele precizări: În curtea obiectivului, are loc o manifestaţie de protest formată din invitaţi şi membri ai unei formaţiuni politice.În acelaşi timp, în exteriorul curţii, se desfăşoară o adunare publică nedeclarată, formată din alţi membri ai aceleiaşi formaţiuni politice, precum şi simpatizanţi ai acesteia”, a transmis Jandarmeria.
„Manifestanţilor aflaţi atât in interiorul curţii Palatului Parlamentului, cât si în exterior, li s-a adus la cunoştinţă că activitatea desfăşurată nu îndeplineşte condiţiile legale, însă aceştia şi-au asumat răspunderea pentru acest lucru, refuzând să părăsească obiectivul. Menţionăm faptul că Jandarmeria Română respectă dreptul constituţional la liberă exprimare al tuturor cetăţenilor, cu respectarea prevederilor legale in vigoare”, mai spune Jandarmeria.