Ciucă, întrebat despre stabilirea candidatului PNL la prezidenţiale: Este mult prea devreme

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, la Iaşi, că este „mult prea devreme” să fie stabilit candidatul partidului pentru alegerile prezidenţiale, el răspunzând unei întrebări adresate de presă.

„Deocamdată, Partidul Naţional Liberal este cât se poate de angajat la guvernare şi avem nevoie să ne concentrăm atenţia pe actualele provocări pe care le avem şi vedem cu toţii care este contextul de securitate. Dacă stăm acum să ne gândim şi să vorbim. Deci ce vom face peste aproape un an de zile este mult prea devreme”, a spus Nicolae Ciucă.

Preşedintele PNL a mai punctat că pentru desemnarea candidaţilor la alegerile locale se vor face sondaje, iar în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Costel Alexe şi al primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica, procentele rezultate în sondaje îi recomandă să fie susţinuţi să candideze şi la viitoarele alegeri.

„Noi, ca orice partid politic, că tot aţi vorbit de anumite partide politice, facem sondaje, ambii (Costel Alexe şi Mihai Chirica n.r.) în sondaje sunt la procente care îi recomandă pentru susţinerea să candideze în viitoarele alegeri”, a afirmat Ciucă.

Totodată, liderul liberal a fost întrebat despre posibile liste comune de candidaţi PSD – PNL pentru alegerile de anul viitor, el răspunzând că PNL are capacitatea de merge singur în alegeri, cât şi în orice formulă politică.

„Partidul Naţional Liberal are capacitatea, are determinarea, are oamenii dedicaţi să poată să meargă la alegeri de unul singur, prin forţe proprii, cu obiective de sine stătătoare, stabilite ca atare, partidul, dacă poate să meargă singur, poate să meargă în orice formulă politică”, a declarat preşedintele PNL.

De asemenea, întrebat de jurnalişti dacă există teama pierderii unor primari liberali care vor pleca la alte partide, preşedintele PNL a răspuns că este important să rămână cei care „vor să facă treabă”.

„Nu există o astfel de teamă (…) Există o parte dintre aceştia care se plimbă de la un mandat la altul, de la un partid la altul. Ca atare, din punctul meu de vedere, nu am nici cea mai mică temere legată de cei care şi-au făcut un obicei de a-şi lua bilete de autobuz într-o direcţie şi la jumătatea drumului schimbă direcţia… Deci să se ducă fiecare unde vor. Important este să rămână cei care vor să facă treaba cu adevărat”, a mai afirmat Nicolae Ciucă.

Preşedintele PNL a participat, vineri, la Iaşi, la la o întrevedere cu primari PNL, consilieri locali şi judeţeni, el mergând şi în vizită la Catedrala Mitropolitană, ocazie cu care a trecut prin mulţimea de pelerini venită la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

La întâlnirea cu aleşii locali liberali, care s-a desfăşurat la Hotelul Internaţional din Iaşi, au fost prezenţi şi preşedintele PNL Vaslui, deputatul Nelu Tătaru, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea şi ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

Sursa: AGERPRES

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *