Biciclist accidentat mortal în această seară

În această seară, polițiștii Biroului Rutier Bistrița împreună cu cei ai Serviciului Rutier au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier pe Drumul Național 17.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că o femeie de 31 de ani, din Galatii Bistriței, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17, pe direcția Bistrița spre Crainimăt, a accidentat un biciclist care ar fi căzut pe partea carosabilă.

Din nefericire, în urma accidentului, biciclistul, în vârstă de 63 de ani, din Arcalia, a decedat. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care a avut loc accidentul.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *