Rafila recunoaște că a fost „o eroare” în ordinul privind antibioticele: Am avut de la început în vedere termenul de 48 de ore pentru doza de urgență / USR îi cere premierului Ciolacu să îl demită pe ministrul Sănătății
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, marți, la Digi24, că a fost „o eroare” în ordinul privind eliberarea antibioticelor în farmacii, precizând că a avut de la început în vedere termenul de 48 de ore pentru doza de urgență, și nu de 72 de ore, cum a apărut inițial. USR îi cere premierului Marcel Ciolacu să îl demită pe ministrul Sănătății.
„Există doar antibiotice obișnuite, de primă linie, care pot fi eliberate ca doză de urgență. 48 de ore e un timp suficient, pentru că atât vineri, cât și luni oricine se poate duce la medicul de familie sau la specialist ca să obțină o prescripție. Eliberarea antibioticelor în regim de urgență nu presupune că nu mai trebuie să mergem ulterior la medic, dimpotrivă un tratament de două zile este insuficient și trebuie să mergi la medic pentru personalizarea tratamentului. Am avut de la început în vedere această durată de 48 de ore, a fost o eroare în redactarea ordinului, am corectat-o și mergem așa, pentru că, așa cum ați spus, consumul de antibiotice în România e mare, suntem de mulți ani în primele trei locuri în Uniunea Europeană, alături de Grecia, Cipru și Italia. Problema e legată de apariția bacteriilor multirezistente”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi24.
Întrebat cum se poate verifica dacă o persoană nu va merge în mai multe farmacii ca să ia doza de urgență, Rafila a răspuns că nu crede că cineva va face asta: „Niciodată nu poți fi sigur, dar în principiu atunci când există o declarație pe propria răspundere există și o responsabilitate a persoanei. Vom construi o bază de date, vom trece de la acest sistem bazat pe activitatea manuală la unul electronic care să genereze rapoarte imediate și să prevină eliberarea repetată a unui antibiotic”.
În acest context, USR solicită demiterea ministrului Sănătății.
„USR îi cere premierului Ciolacu să-l trimită acasă pe Rafila, ministrul care a greșit până și ordinul pe singurul domeniu în care ar trebui să priceapă ceva”, se arată într-un comunicat de presă al USR.
Înainte de publicarea ordinului de ministru ce avea să fie modificat după doar câteva zile, Alexandru Rafila a avut o singură consultare cu reprezentanții farmaciștilor și practicienilor, dar nu a ținut cont de solicitările și sugestiile acestora. În plus, ministerul condus de Rafila a întârziat în a lua măsuri ferme împotriva antibiorezistenței și a abuzului de antibiotic, în condițiile în care România se află pe locul trei la nivel european în ceea ce privește rezistența la antimicrobiene, susține USR.
„Bacteriile multirezistente, infecțiile de care oamenii mor în spitale sunt și consecința utilizării fără discernământ a antibioticelor. Sunt și medici care prescriu «de siguranță», sunt și pacienți convinși că pentru orice răceală trebuie antibiotic. Rolul autorității medicale, al Ministerului, este de a interveni eficient și credibil, nu cu bâlbe și erori materiale. Sunt multe alte lucruri de făcut pentru limitarea antibiorezistenței și a infecțiilor asociate actului medical. Mult prea multe pentru un ministru care parcă a abandonat totul: spitale, vaccinare, investiții, finanțare”, precizează Adrian Wiener, deputat USR și medic.