Accident în județul Sibiu – Trei persoane au ajuns la spitalAccident în județul Sibiu –
Un accident rutier cu mai multe persoane implicate s-a produs, duminică, în judeţul Sibiu, pe DN 14. A fost alertat elicopterul SMURD, însă intervenția nu a fost necesară.
În timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Rusciori, pe fondul vitezei neadaptate, a pierdut controlul direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 58 de ani, din județul Mureș, transmite poliția din Sibiu.
”ISU Sibiu intervine de urgenţă pe DN 14 în localitatea Slimnic la un accident rutier. La faţa locului sunt mobilizate următoarele forţe: SMURD cu medic, două ambulante SAJ dintre care una cu medic, o autospecială de transport personal şi victime multiple, o autospecială de descarcerare şi una de stingere”, a transmis, duminică, ISU Sibiu.
”Din primele informaţii în accident sunt implicate două autovehicule şi mai multe persoane, una fiind inconştientă, neîncarcerată”, a precizat sursa citată.
În urma evaluării medicale, nu a mai fost nevoie de intervenția elicopterului SMURD.
Au fost evaluate medical șase persoane implicate în accident, patru adulți și doi minori, cei din urmă fiind preluați de echipajele SAJ. Un adult a refuzat transportul la spital.
Celelalte trei persoane sunt transportate la UPU Sibiu:
– femeie 82 de ani cu multiple traumatisme
– femeie 59 de ani, traumatism membre
– bărbat 58 de ani multiple contuzii