2023 este cel mai cald an din istorie pentru România, anunță Ministerul Mediului.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Mediului și citat de News, “2023 este cel mai cald an din istorie pentru România, cu o temperatură medie de 12,5 grade şi o abatere termică de 2,3 grade fata de normalul perioadei 1981 – 2010. Totodată, intervalul 2012-2023 devine cea mai caldă perioadă de 12 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Potrivit serviciului pentru schimbări climatice Copernicus, şi la nivel european, 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, iar oamenii de ştiinţă avertizează că încălzirea globală, perioadele de secetă severă vor continua, în condiţiile în care emisiile de gaze cu efect de seră sunt în creştere“.

Potrivit ministerului, s-au doborât recorduri ale temperaturilor și de Crăciun. Maxima zilei a fost de 17 grade Celsius, iar la staţia meteo de la Calafat s-au înregistrat aproape 21 de grade, un record de temperatură al ultimilor şase ani. O masă de aer tropical a ajuns din sudul continentului în ţara noastră şi, astfel, s-au atins temperaturi foarte ridicate pentru luna decembrie.

Anterior, pe 21 octombrie, s-au înregistrat recorduri de temperaturi la 129 de staţii din România, potrivit Ministerului Mediului.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *