O elevă de 18 ani s-a sinucis după o ceartă cu iubitul
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă în cazul unei eleve în vârstă de 18 ani din comuna Mărăcineni, care a fost găsită decedată la domiciliu, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău
Potrivit unor surse judiciare, fata a fost găsită fără suflare, spânzurată într-o anexă a locuinţei, de către tatăl său care a sunat la 112 şi a solicitat ajutorul poliţiei şi pe cel al cadrelor medicale. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj al Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ pentru cercetări.
„IPJ Buzău a fost sesizat printr-un apel la 112 de către tatăl tinerei despre eveniment. La faţa locului s-au deplasat poliţişti pentru cercetări, fiind deschis la acest moment un dosar penal pentru moarte suspectă. Sunt aşteptate rezultatele necropsiei pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs decesul”, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Ane-Mari Vrapciu.
Nu au fost găsite urme de violenţă asupra tinerei.
Conform surselor, fata s-ar fi sinucis după o ceartă pe care ar fi avut-o în urmă cu o zi cu iubitul ei.