Autospecială de poliție implicată într-un accident auto. 3 bărbați răniți în urma accidentului

Un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție din cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Suceava a avut loc marți seară, 17 martie, în municipiul Suceava.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții IPJ, echipajul de poliție se afla în misiune operativă, deplasându-se cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, după o sesizare primită prin 112. În zona Policlinii, în jurul orei 19:30, autospeciala a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

Din primele date, celălalt șofer ar fi efectuat o manevră de schimbare a direcției de mers fără a acorda prioritate mașinii de poliție aflate în intervenție.

În urma impactului, trei bărbați, cu vârste de 24, 29 și 39 de ani, au fost răniți. Aceștia au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Conform autorităților, victimele erau conștiente, policontuzionate, dar stabile din punct de vedere hemodinamic și respirator.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *