Neamț: Doi minori, pasageri într-un microbuz, răniți într-un accident la Roman

Doi minori, pasageri într-un microbuz de transport persoane, au fost răniți într-un accident rutier care s-a produs, vineri, în municipiul Roman.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț, vinovat de producerea accidentului ar fi șoferul unei autoutilitare care nu a acordat prioritate de trecere microbului.

‘În timp ce un tânăr în vârstă de 29 ani, din Tupilați, conducea o autoutilitară n-ar fi acordat prioritate de trecere unui microbuz, condus de un bărbat în vârstă de 49 ani, din județul Iași. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea a doi minori, pasageri în microbuz, în vârstă de 16, respectiv 17 ani, din Roman, care au fost transportați la o unitate medicală’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, agentul principal Andreea Atomei.

‘În accidentul rutier au fost implicate un microbuz în care se aflau cinci pasageri și conducătorul auto și un autoturism în care se aflau două persoane. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe o parte’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, căpitanul Irina Popa.

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *