An: 2026

S-au pus în vânzare biletele de o zi la Electric Castle 2026

Doar trei luni mai despart fanii Electric Castle de momentul în care vor trăi experiența celei de-a 12-a ediții, între 16 și 19 iulie, la Castelul Bánffy din Bonțida. Organizatorii anunță programul celor 200 de artiști, pentru fiecare zi, și…

Vezi programul pe zile de la Electric Castle 2026

Deși mai sunt aproape trei luni până la startul ediției din acest an, Electric Castle și-a surprins fanii anunțând deja programul pe zile, o mișcare care amplifică anticiparea pentru perioada 16-19 iulie, de pe domeniul castelului Banffy de lângă Cluj-Napoca. Printre cele…

Jandarmii au prins mai multi tineri cu droguri asupra lor

Un echipaj de jandarmi aflat în misiune de patrulare în municipiul Iași a depistat un grup de tineri care manifestau un comportament suspect în zona Sălii Polivalente, situată pe strada Sfântul Lazăr. Potrivit informațiilor transmise de autorități, în momentul în…

O persoană rănită, după impactul între un autoturism şi un TIR

Circulația rutieră pe DN 7, pe raza localității Câineni, este afectată ca urmare a producerii unui accident rutier. Potrivit IPJ Vâlcea, din primele verificări efectuate la fața locului, în eveniment sunt implicate un autoturism și un vehicul de mare tonaj….

Autospecială de poliție implicată într-un accident auto. 3 bărbați răniți în urma accidentului

Un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție din cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Suceava a avut loc marți seară, 17 martie, în municipiul Suceava. Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții IPJ, echipajul de poliție se afla…

Lineup complet pentru Electric Castle 2026: The Cure, twenty one pilots, Teddy Swims, Wet Leg, Kneecap și alte zeci de nume pregătite să facă senzație la castel

E aici și arată fantastic: Electric Castle dezvăluie afișul complet al ediției ce va avea loc, între 16 și 19 iulie, pe domeniul Bánffy din Bonțida. Deschis de superstarurile The Cure, twenty one pilots și Teddy Swims, completat de senzațiile…

Accident groaznic în Bihor: doi morți, după ce o parapantă s-a prăbușit

Accident groaznic, duminică seară, în Bihor. Două persoane au ajuns în stop cardio-respirator și au decedat la scurt timp, după ce o parapantă cu motor s-a prăbușit pe un câmp în localitatea Olosig. S-a întâmplat în jurul orei 18:55, conform unui…

Peste 2.700 de oameni au ajuns anul trecut la urgență după accidente cu trotinete electrice, aproape dublu față de numărul celor din 2024, iar doi au murit

Peste 2.700 de oameni au ajuns la spital, în 2025, după accidente cu trotinete electrice. Doi dintre ei au murit. Informația vine de la ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care atrage atenția și că cele mai multe victime sunt tineri cu…

Doi șoferi au murit într-un accident în județul Buzău

Pompierii buzoieni au intervenit luni  după-amiază pentru gestionarea unui accident rutier produs pe DN2–E85, în zona localității Mihăilești. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a transmis că în eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. În urma impactului,…

Agent de poliție de frontieră, arestat preventiv pentru luare de mită și trafic de influență

Un agent de poliție de frontieră din județul Dolj a fost arestat preventiv pentru luare de mită și trafic de influență, după ce a pretins și a primit 1.500 de euro pentru a nu întocmi dosar penal unui șofer care…